Scripturile în fiecare zi

Nu se spune nimic despre ultimii cincisprezece ani ai vieţii lui Amaţia. Ani pierduţi! Nimic nu merită să fie menţionat de către Dumnezeu! Oare nu există astfel de perioade şi în pro­priile noastre vieţi? Ca şi tatăl său Ioas, Amaţia moare de o moar­­te violent㠖 sfârşit trist pentru omul care „s-a abătut de la a-L urma pe Domnul“ (2 Cronici 25.27)! Fiul său, Azaria (în altă parte numit Ozia, vezi 2 Cronici 26.1), i-a urmat la tron la vârsta de şai­sprezece ani, în timp ce în Is­rael se desfăşoară lunga domnie a celui de-al trei­lea descendent al lui Iehu: Ieroboam II. Ulti­mul, asemenea prede­cesorilor, păstrează ataşa­mentul faţă de viţelul de aur al lui Ieroboam I. Totuşi, în îndurarea Lui, Dumnezeu continuă să-Şi salveze poporul, chiar prin inter­mediul acestui împărat rău. Câtă răbdare şi ce mişcătoare sunt pentru inimi cuvintele: „Domnul nu zisese că va şterge de sub ce­ruri numele lui Israel“ (v.27; cap.13.23). Dum­nezeu, con­strâns să acţio­neze prin judecată, Se grăbeşte să folosească orice posibi­li­tate a harului pe care le­gământul dreptăţii Sale I-l permite.

El continuă să trimită profeţi în timpul acestei domnii: pe Osea, pe Amos şi pe Iona, care este menţionat aici (v.25). Dumnezeu în­mulţeşte aver­tismentele. În epis­tola către Evrei ne spu­ne c㠄a vorbit odinioară în multe rânduri şi în multe feluri părinţilor prin pro­feţi“. Dar acum nouă  ne-a vorbit în Fiul Său (Evrei 1.1, 2).