Scripturile în fiecare zi

În faţa asaltului armatelor asiriene, Ezechia are un fel neobişnuit de a conduce războiul: În loc de armură, se îmbracă cu un sac. Cartierul său general nu se află pe fortificaţia pe care o construise, ci în casa Domnului. În fine, în loc să apeleze la cei mai bravi ostaşi ai săi, se adresează profetului Isaia. Dar, în contrast cu aroganţa şi cu mândria împăratului Asiriei, nu este aceasta buna strategie militară pe care ne-o recomandă apos­tolul Pavel? „Armele luptei noastre nu sunt fireşti“, scrie el în 2 Co­rin­teni 10.4, 5, „ci puternice, potrivit lui Dum­nezeu, spre dărâmarea întăriturilor, dărâmând raţiona­mente şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu“. Ezechia, al cărui nume înseamn㠄puterea Domnului“, ştie la cine să meargă să caute ajutor (Psalmul 121.2). Încre­derea nu-i este dezamăgită. „Nu te speria ...“, îi răs­punde profetul. Cuvânt preţios, pe care-l auzim atât de des în Scriptură şi în special din gura Dom­nului: „Nu te teme; crede numai“ (Marcu 5.36). El are limba unui om învăţat, capabil să-l învioreze cu un cuvânt pe cel obosit (Isaia 50.4). Sufletul te­mător, dar plin de încredere, al răscum­păratului Său aflat încă în încercare primeşte prin acest cu­vânt puterea şi curajul necesare să aştepte eliberarea.