De două ori Pavel rosteşte blestemul solemn al lui Dumnezeu asupra oricărei persoane care predică orice altă evanghelie. Dumnezeu nu are decât un singur mesaj pentru păcătoşii osândiţi: El le oferă mântuirea prin har, prin credinţă, fără nici o nevoie de a păzi legea. Cei care proclamă orice altă cale a mântuirii va fi neapărat osândit. Cât de grav este să predici un mesaj care va duce la pierzarea veşnică a sufletelor! Pe bună dreptate Pavel nu putea suferi asemenea învăţături false, cum arată şi John Stott:
„Spre deosebire de atâţia oameni din timpul nostru, noi nu trebuie să ne lăsăm impresionaţi de persoana, de talentele sau de poziţia ocupată de învăţătorii din biserică, care ni se prezintă, de multe ori, în persoana unor oameni cu demnitate, autoritate şi erudiţie. Ei pot fi episcopi sau arhiepiscopi; profesori universitari sau chiar Papa însuşi. Dar dacă ne aduc o altă evanghelie decât evanghelia predicată de apostoli şi consemnată în Noul Testament, trebuie să-i repudiem. Căci noi îi judecăm pe ei în lumina, evangheliei, iar nu evanghelia în lumina lor. După cum spunea Dr. Alan Cole: „înfăţişarea exterioară a solului nu validează solia sa; mai degrabă, natura soliei este cea care validează solul.”
Observaţi că apostolul spune un înger din cer, nu „un înger de la Dumnezeu". Ar fi posibil ca un înger din cer să aducă un mesaj fals, dar un înger de la Dumnezeu nu ar putea aduce un asemenea mesaj. Limbajul este neputincios pentru a putea exprima mai clar caracterul unic al evangheliei - singura cale a mântuirii! Eforturile proprii sau meritele omeneşti nu joacă nici un rol aici. Numai evanghelia oferă mântuirea în dar, gratuit. În timp ce legea este însoţită de blestem, pentru toţi cei ce eşuează în păzirea ei, evanghelia este însoţită de blestem pentru toţi cei ce încearcă s-o modifice.