Domnul este aproape GBV

Psalmul 22 ni‑L prezintă pe Hristos părăsit de Dumnezeu. Bineînțeles, ni‑L prezintă și ca pe Cel disprețuit de oameni: taurii puternici din Basan Îl împresoară, câinii Îi dau târcoale și adunarea celor răi Îl înconjoară. Dar ce au însemnat toate acestea, pe lângă ceea ce El a suferit din partea mâinii lui Dumnezeu, fiind făcut păcat? Hristos a arătat ceea ce este Dumnezeu, anume că El este dragoste, chiar atunci când a fost vorba de păcatele noastre. Pe cruce a atârnat Omul binecuvântat, lipsit de orice pată, totuși părăsit de către Dumnezeu. Ce scenă solemnă! Nu este de mirare că soarele s‑a întunecat – martorul central și splendid al gloriei lui Dumnezeu în natură – atunci când Martorul credincios și adevărat a strigat către Dumnezeul Său și nu I s‑a răspuns.

Părăsit de Dumnezeu! Ce înseamnă aceasta? Ce parte are omul în așa ceva? Ce parte am eu în lucrarea de la cruce? Una singură: păcatele mele. Iată‑L deci pe Cel părăsit de Dumnezeu strigându‑Și părăsirea înaintea tuturor oamenilor. N‑a existat niciunul care să simtă împreună cu El. Femeile care L‑au urmat din Galileea erau acolo, stând departe și neînțelegând nimic din ceea ce se petrecea în sufletul Lui. Solemne momente, unice în istoria acestui univers și care trec dincolo de tot ceea ce am putea gândi vreodată! Cum strălucește perfecțiunea lui Hristos în ele, fiindcă în El nu S‑a manifestat nimic decât ceea ce a fost în întregime perfect!

Ce aduc eu la cruce? Nimic altceva decât păcatele mele! N‑a existat nicio deșertăciune pe care noi să n‑o fi preferat, în detrimentul Lui. Ce gând smeritor! Cel Drept suferă pentru păcat și Îl glorifică pe Dumnezeu, deși Se află în adâncimile agoniei. Ascultarea Lui a fost perfectă, chiar atunci când a fost părăsit. Noi știm de ce a fost părăsit. A fost părăsit pentru păcat, pentru păcatele noastre. Păcatele noastre au fost singura noastră contribuție la această lucrare. Cât de bine arată acest lucru: ceea ce suntem noi și ceea ce este El!

J. N. Darby