Domnul este aproape GBV

Un predicator englez pe nume Thomas Watson, care a trăit în secolul al șaptesprezecelea, a fost ascultat, pe când predica, de către un cunoscut episcop din vremea lui. Acestuia i‑a plăcut atât de mult mesajul lui Watson, încât a mers acasă la el, ca să‑i mulțumească. Episcopul fusese mișcat în special de rugăciunea pe care Watson o făcuse la sfârșit, așa că i‑a cerut o copie a ei. Watson însă i‑a răspuns: «Îmi pare rău, dar nu vă pot da așa ceva. Rugăciunea mea n‑a fost studiată dinainte, ci m‑am rugat așa cum Dumnezeu mi‑a dat în acele momente, dintr‑o inimă plină de dragoste față de El».

Pare limpede că Neemia a avut o astfel de viață, de rugăciune. În cartea sa citim de multe dintre rugăciunile sale făcute Dumnezeului cerurilor. Când împăratul Persiei i‑a pus o întrebare, Neemia s‑a rugat înainte de a răspunde (Neemia 2.4). Când vrăjmașii iudeilor au complotat împotriva lor, Neemia și‑a condus poporul în rugăciune (capitolul 4.9). Când a fost batjocorit în mod public, el s‑a rugat în taină (capitolul 6.14). După ce i‑a mustrat aspru pe preoți și pe cei din popor care păcătuiseră, s‑a rugat cerând îndurarea lui Dumnezeu (capitolul 13.14,22,29,31). Neemia, la fel ca Thomas Watson, n‑a făcut rugăciuni studiate mai dinainte. Ele au venit din preaplinul inimii sale, spunându‑I cu simplitate Domnului tot ceea ce se întâmpla în momentele respective.

O astfel de trăire simplă în atmosfera rugăciunii trebuie prețuită. Rugăciunea trebuie să fie la fel de naturală pentru copiii lui Dumnezeu precum respirația. Cu siguranță că este bine să avem un timp de rugăciune personală, iar Neemia s‑a rugat în felul acesta (capitolul 1.4). Este de asemenea bine să fim împreună cu cei ai Domnului pentru rugăciunea colectivă, așa cum făceau cei dintâi creștini (Fapte 2.42). Iar dacă vom cultiva obiceiul de a vorbi frecvent cu Dumnezeu, de‑a lungul întregii zile, nu ne va veni greu să‑I adresăm rugăciuni în public.

S. Campbell