Meditații Charles Spurgeon
3
Septembrie
DIMINEAŢA
Tu, pe care te iubeşte sufletul meu. Cântarea Cântărilor 1:7
Este minunat să fii în stare, fără „dacă" sau „dar", să spui despre Domnul Isus — „Tu, pe care te iubeşte sufletul meu". Mulţi pot spune despre Isus doar că speră să-L iubească; ei cred că ÎI iubesc, dar numai o experienţă săracă şi superficială va fi multumită să stea aici. Nu ar trebui să îngăduim odihnă sufletelor noastre până nu suntem siguri în această chestiune importantă. Nu trebuie să ne mulţumim cu speranţa superficială că Isus ne iubeşte sau cu părerea că noi ÎI iubim. Sfinţii din vechime nu au vorbit cu dar, dacă, sper şi poate, ci au vorbit clar şi răspicat. „ştiu în Cine am crezut" (2 Timotei 1:12), spunea Pavel. „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu" (Iov 19:25), spunea Iov. Adună cunoştinţe despre dragostea ta pentru Isus, şi nu te mulţumi până când nu poţi vorbi despre interesul tău în El ca despre o realitate, de care ai fost asigurat prin mărturia Duhului Sfânt şi prin sigilarea sufletului tău în credinţă. Adevărata dragoste pentru Christos este lucrarea Duhului Sfânt, şi trebuie să fie împlinită în inimă prin El. El este Agentul, dar motivul logic pentru care ÎI iubim pe Isus se află în El însuşi. De ce îl iubim pe Isus? „Fiindcă El ne-a iubit mai întâi" (1 loan 4:19). Am căpătat viaţă prin moartea Sa; avem pace prin sângele Său. „El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi" (2 Corinteni 8:9). De ce îl iubim pe Isus? Din cauza plinătăţii persoanei Sale. Suntem plini de simţământul frumuseţii Lui, de admiraţie pentru calităţile Lui, şi de conştiinţa infinitei Sale perfecţiuni! Măreţia, bunătatea şi frumuseţea Sa se unesc într-o singură rază, şi încântă sufletul atât de tare încât exclamă: „toată fiinţa îmi este plină de farmec" (Cânt. 5:16). Aceasta este o dragoste binecuvântată, o dragoste care leagă inima cu lanţuri mai fine decât mătasea, şi mai tari decât piatra!
SEARA
Domnul cearcă pe cel neprihănit. Psalmi 11:5
Poate evenimentele se află sub controlul lui Dumnezeu. In consecinţă, toate încercările din viaţa noastră dinainte pot fi trasate direct de Marea Cauză. De pe porţile de aur ale lui Dumnezeu, armatele încercărilor mărşăluiesc în ordine, îmbrăcate în armuri de fier şi înarmate cu arme de război. Toate acţiunile providenţei lui Dumnezeu sunt uşi pentru încercări. Până şi îndurările de care avem parte au spini ca şi trandafirii. Oamenii se pot îneca şi în marea bunăstării, nu numai în râurile nefericirii. Munţii noştri nu sunt prea înalţi şi văile noastre nu sunt prea adânci pentru ispite; încercările se furişează pe toate drumurile. Oriunde, din faţă şi din spate, suntem înconjuraţi şi atacaţi de pericole. Totuşi, nici o picătură nu cade din norii ameninţării fără permisiune; fiecare strop aşteaptă ordinul înainte de a se grăbi către pământ Încercările care vin de la Dumnezeu sunt trimise să ne dovedească şi să ne întărească calităţile de creştini De aceea, în acelaşi timp, ele ilustrează puterea harului divin, testează autenticitatea acestor calităţi şi adaugă la eficacitatea lor. Domnul nostru apreciază atât de mult credinţa poporului Său încât, în înţelepciunea Sa infinită şi în dragostea sa necurmată, El nu îi cruţă de nici o încercare care le-ar întări credinţa. Nu ai avea credinţa preţioasă pe care o ai acum dacă încercările credinţei tale nu ar fi fost încercări de foc. Eşti ca un copac, care nu ar avea rădăcini atât de adânci dacă nu ar fi fost clătinat încoace şi încolo de vânturile necazurilor, şi făcut să se întemeieze pe adevărurile preţioase ale legământului de har. Uşurătatea lumească este un mare duşman al credinţei; ea slăbeşte legăturile valorilor sfinte şi secătuieşte puterea curajului sfânt. Un balon cu aer cald nu se ridică până când nu sunt tăiate funiile care îl ţin legat de pământ. Necazurile fac un serviciu similar pentru sufletele credincioşilor. Cât timp doarme în pleavă, grâul este nefolositor omului. Trebuie să fie scos din adăpost înainte ca valoarea sa să fie cunoscută. De aceea este bine că Iehova „cearcă pe cel neprihănit", fiindcă încercarea îl face să se îndrepte către Dumnezeu.