Meditații Charles Spurgeon

25

Septembrie

DIMINEAŢA

Totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Romani 3:26

Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu" (Romani 5:1). Conştiinţa nu ne mai acuză. Judecata decide acum pentru păcătos, nu împotriva lui. Memoria priveşte trecutul cu adâncă durere pentru păcatele săvârşite, dar nu se teme de nici o pedeapsă viitoare. Christos a plătit datoria poporului Său până la ultimul bănuţ şi a primit chitanţa divină. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi atât de nedrept încât să ceară plată dublă pentru o singură datorie, nici un suflet pentru care Isus a murit ca înlocuitor nu poate fi aruncat în iad. Se pare că unul dintre principiile naturii noastre luminate este credinţa că Dumnezeu este drept. Simţim că trebuie să fie aşa, şi aceasta ne produce groază la început, dar este minunat că aceeaşi credinţă că Dumnezeu este drept devine un stâlp de încredere şi pace! Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, singur şi fără înlocuitor, trebuie să fiu pedepsit. Dar Isus stă în locul meu şi este pedepsit pentru mine. Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, mă ridic prin Christos, şi nu pot fi niciodată pedepsit Dumnezeu trebuie să-şi schimbe natura înainte ca un suflet pentru care Isus a murit să aibă posibilitatea să sufere pedeapsa legii. De aceea, Isus a luat locul credinciosului, suferind mânia divină pentru tot ce trebuia să îndure poporul Său ca rezultat al păcatului; acum, credinciosul poate să triumfeze: „cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?" (Romani 8:33). Nu Dumnezeu, fiindcă El a fost îndreptăţit. Nu Christos, fiindcă El a murit, „ba mai mult, El a şi înviat" (vers. 34). Speranţa mea este vie, nu fiindcă sunt păcătos, ci fiindcă sunt un păcătos pentru care Christos a murit Încrederea mea nu se întemeiază pe sfinţenia mea, ci pe faptul că, fiind nesfânt, El este neprihănirea mea. Credinţa mea nu se întemeiază pe ceea ce simt sau ştiu, ci pe ceea ce este Christos, pe ceea ce a făcut, şi pe ceea ce face acum pentru mine. Pe leul dreptăţii, fiica speranţei călătoreşte ca o regină.

SEARA

El afost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune. 1 Corinteni 1:30

Intelectul omului caută odihnă, şi, prin firea lui, o caută departe de Domnul Isus. Chiar şi atunci când sunt convertiţi, intelectualii sunt gata să privească simplitatea crucii lui Christos cu insuficient respect şi dragoste. Ei sunt prinşi în capcana în care se aflau grecii; doresc să amestece filosofia cu descoperirea. Ispita unui om rafinat şi educat este să îndepărteze de adevărurile simple ale unui „Christos răstignit" (1 Corinteni 1:23) şi să inventeze o doctrină mai „intelectuală". Această ispită a condus biserica timpurie la gnosticism şi a sedus-o cu tot felul de erezii. Aceasta este rădăcina neologiei şi a altor lucruri elegante care, în timpurile trecute, erau şlefuite în Germania, şi care amăgesc acum atâţia membri ai clerului. Oricine ai fi, cititorule, şi oricare ar fi educaţia ta, asigură-te că nu cauţi odihnă în teologia filosofică. Poţi să primeşti învăţătura aceasta de la un mare gânditor, sau visul celălalt de la un alt învăţat; totuşi, ideile acestea sunt ca pleava faţă de grâu, în comparaţie cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Când este bine călăuzită, raţiunea ne învaţă abecedarul adevărului. Chiar şi aşa, descoperirile ei nu sunt sigure. In contrast, toată plinătatea înţelepciunii şi cunoaşterii se află în Christos Isus. Toate încercările creştinilor de a se mulţumi cu sistemele liberale ale teologilor unitarieni vor da greş. Adevăraţii moştenitori ai cerului se vor întoarce la marea şi simpla realitate a faptului că „Isus Christos a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi" (1 Timotei 1:15). Isus satisface cel mai înalt intelect atunci când este primit prin credinţă. Departe de El, minţile celor răscumpăraţi nu vor găsi odihnă. „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii" (Proverbe 1 1:7). „Toţi cei ce opăzesc, au o minte sănătoasă" (Proverbe 111:10).