Sămânța bună

Dimineața fusese limpede și plăcută. Deodată, pe la amiază, nori negri enormi au început să se adune dinspre nord asupra Munților Stâncoși. Furtuna care se apropia era însoțită de un vânt înghețat. Cerul se întuneca din ce în ce mai mult, până când torente de ploaie s‑au descărcat asupra văii. Am fugit să mă adăpostesc sub un pâlc de brazi piperniciți, îndoiți de vânt. Ploaia îmi pătrunsese până la piele. Temperatura scăzuse brusc. Apoi ploaia s‑a transformat în boabe de grindină. La jumătatea lui iulie, piscurile muntelui deveniseră albe. Valea era scăldată într‑o întunecime amenințătoare.

Este o experiență dintre cele mai liniștitoare și mai înviorătoare pentru copilul lui Dumnezeu să descopere în Domnul sursa de tărie și de curaj în văile întunecate ale vieții! Când privesc înapoi și văd cum m‑a călăuzit și m‑a susținut mâna Păstorului în orele întunecate, atunci credința îmi este întărită. Nu cunosc nimic mai bun pentru încrederea mea în Tatăl ceresc ca această privire spre credincioșia lui Dumnezeu arătată în fiecare criză și în fiecare împrejurare dificilă din viața mea. De fiecare dată am fost conștientizat, prin zilele întunecate și prin văile adânci, că sunt călăuzit de Păstorul cel bun. Toate acestea fac să‑mi sporească încrederea în Domnul Isus. Expunerea la furtunile și la adversitățile vieții dă vigoare și rezistență întregii mele ființe. Deoarece El m‑a călăuzit până acum, o poate face mereu. Cunoscând lucrul acesta, teama dispare și face loc liniștii inimii și sufletului. Să vină asupra mea ce‑o veni! Furtuna să se năpustească, prădătorii să mă atace, râurile umflate să mă amenințe că mă acoperă… Pentru că El este cu mine, nu mă voi teme de nimic.