Sămânța bună

Câtă durere pentru apostol, să fie abandonat când avea poate cea mai mare nevoie! Aceasta a produs răni adânci în inima lui. Omul suferă mai mult când este rănit în casa prietenului. Dar de ce l‑a părăsit Dima? Din cauza primejdiilor? Posibil! Din moment ce alături de Pavel s‑ar fi expus la privațiuni, era de preferat să stea departe de Roma și de compania unuia mai mult întemnițat decât liber. Sau cumva din cauza vreunui păcat secret care, încetul cu încetul, i‑ar fi scăzut standardele? Posibil! Sau pentru că a neglijat rugăciunea și a cedat ispitelor? Mai mulți sunt creștinii ruinați prin păcate mici, decât cei ruinați prin păcate mari; vulpile mici distrug viile în floare. Sau pentru că a obosit în lucrare? Totuși, Dima nu L‑a abandonat pe Hristos, ci pe Pavel. El credea încă în Isus ca Mântuitor al păcătoșilor. Voia să rămână creștin, dar prefera acum să se preocupe mai mult de interesele lui decât de lucrarea creștină. Se retrăsese din postura de ucenic activ. Mulți obosesc și cad. Dar cum explică Pavel? Dima „a iubit veacul de acum“! Dragostea excesivă pentru lumea aceasta îndepărtează de la credință. Când lumea lucrează în inimă, distruge credincioșia pentru Hristos. Dragostea pentru Hristos și pentru lume nu pot viețui în aceeași inimă. Nu le poți avea pe amândouă: și pe Hristos și lumea! Lumea înstrăinează de Dumnezeu. Spiritul vremii a pus stăpânire pe Dima și l‑a sugrumat. Fusese prieten apropiat și colaborator cu unul dintre cei mai sfinți oameni care a trăit vreodată, dar dragostea pentru lume l‑a doborât. Tradiția spune că Dima a căzut așa de rău, încât a devenit preot într‑un templu păgân. „Gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ!“ (Coloseni 3.2).