Sămânța bună

În orașul Epford, Susanna și Samuel au fost misionari 40 de ani. Familia Wesley era nu puțin ridiculizată, suferind mult dispreț din partea concetățenilor lor pentru convingerile lor religioase. Disciplina lor evlavioasă și adevărurile pe care le predicau și le trăiau nu erau nicidecum agreate. Oamenii din comunitate îi amenințau întruna că le vor arde recoltele, că le vor omorî vitele și că le vor face rău copiilor, fiind chiar responsabili de moartea unuia dintre aceștia; și nu de puține ori le‑au dat foc locuinței. Într‑o noapte de februarie a anului 1709, Susanna și Samuel își scot copiii din casa care le fusese incendiată. În stradă constată că unul lipsea. Flăcările deveniseră prea mari, așa că îi era imposibil tatălui să mai urce la el. Copilul însă apare la fereastra etajului. Tatăl împreună cu câțiva vecini formează repede un fel de scară vie și ajung până la el și‑l salvează. Apoi tavanul se prăbușește, dar nu și peste copilul care avea să devină misionarul John Wesley (1703‑1791).

În familia lor, ceea ce conta era caracterul imprimat copiilor, nu cunoștința predată. Și aceasta pregătea copilul Wesley pentru rolul major pe care‑l va avea la înaintarea Împărăției cerurilor. Despre John se spune că a predicat peste 40.000 de predici, că a scris 233 de cărți și că a cunoscut 10 limbi străine. Timp de patruzeci de ani s‑a sculat zilnic la ora patru dimineața. Avea o prioritate în viață, să lucreze pentru Domnul și Mântuitorul său. Pe un caiet își nota ceea ce făcea, dar nu zilnic, ci la fiecare oră, pe care iarăși o împărțea în trei. La vârsta de optzeci și trei de ani a fost avertizat să nu scrie mai mult de 15 ore pe zi, dacă vrea să nu‑și strice ochii. A fost robul care și‑a așteptat Stăpânul veghind.