Sămânța bună

Dumnezeu le‑a dat oamenilor abilitatea de a vorbi, dar de cele mai multe ori aceasta este folosită rău. Cuvintele noastre frumoase pot fi de fapt vorbe în vânt. Mângâietorii lui Iov puteau rosti cuvinte adevărate și chiar spirituale, și totuși au fost vorbe în vânt. De ce? Pentru că nu și‑au împlinit scopul, acela de a‑l mângâia pe Iov.

Când căutăm să mângâiem pe cineva care a pierdut o persoană apropiată sau care a suferit o nenorocire, aduc oare mângâiere cuvintele noastre? De multe ori ne slujim de niște clișee, care sunt lipsite de putere. Ce ați zice dacă omului care și‑a pierdut toți copiii într‑un accident i s‑ar spune să stea liniștit, pentru că Dumnezeu îi va da alți copii, așa cum i‑a dat și lui Iov în locul celor pierduți? Deseori tăcerea plină de înțelegere sau doar o îmbrățișare ar fi mai bune.

Nesfârșite vorbe în vânt pot fi și discursurile unor vorbitori în public. Unii au meșteșugul de a pune alături cuvinte în propoziții care să pară frumoase, iar alții au măiestria de a folosi chiar fraze din diferite cărți astfel încât să dea impresia că ei chiar spun ceva, dar la sfârșit realizăm că toate au fost numai vorbe în vânt. Ascultătorii nu‑și pot aminti nicio idee din ce s‑a spus. Toți cei pe care Domnul i‑a dăruit cu o limbă pricepută trebuie să fie mereu atenți la tendința lor de a vorbi și trebuie să înlăture orice vorbă în vânt pe care ar fi ispitiți să o aducă înaintea celorlalți.