Sămânța bună

Cât costă o Biblie?

Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nicidecum nu vor trece.

Marcu 13.31

O bancnotă este o bucată de hârtie tipărită. Deși costă mult să fie produsă, ea nu are o valoare materială mare. Cu toate acestea, putem cumpăra o sacoșă cu mâncare plătind o bancnotă de o sută de lei. De ce? Pentru că în spatele acestei bancnote este un sistem monetar care îmi garantează valoarea înscrisă pe ea.

Același principiu se aplică și la ceea ce ne spune Dumnezeu în Biblie. Ea este o carte tipărită ce se poate cumpăra cu puțini bani, dar Biblia are o valoare mult mai mare decât costul hârtiei și al tipăririi. Ea cuprinde promisiuni care sunt garantate de Dumnezeul cel viu. Citirea Bibliei este vitală. Prin ea Dumnezeu ne vorbește și ne descoperă adevărul despre El și despre omenire. El nu poate minți și Își împlinește toate promisiunile: „Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M‑a trimis are viață eternă și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață“ (Ioan 5.24). Meditația la Cuvântul Său și cercetarea promisiunilor Lui reprezintă resursele cheie care te ajută să trăiești o viață în siguranță, atașat de adevăr.

Poate îți spui: dar eu nu‑L simt încă pe Dumnezeu aproape de mine. Niciunul dintre noi nu simțim prezența lui Dumnezeu tot timpul. Învață să trăiești privind spre cer printre norii furtunii și să spui: „Am încredere în Dumnezeu că va fi așa cum mi s‑a spus“ (Fapte 27.25). Credința nu este un simț, nici vedere, nici rațiune, ci pur și simplu a‑L crede pe Dumnezeu în ceea ce El a promis.

Nu te teme, pentru că Eu te‑am răscumpărat, te‑am chemat pe nume, ești al Meu“ (Isaia 43.1).

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Isaia 58.1-14 · Marcu 1.9-20